Suflet bun, ajuta neconditionat !

Bun venit 2009! Iata-ma vie intinsa pe cele 4 cifre nu tocmai confortabil... Cu totii cred ca ne-am gandit si ne-am pus unele dintre sperante in anul acesta. E ceva inconstient sa speram la mai mult, la mai bine ! Asa sa fie pentru toti ! De obicei ce incepe prost se sfarseste bine si asta pentru ca mitul celor ce triumfa la final si-a pus amprenta suficient de adanc astfel incat sa trag concluzia asta de-a lungul timpului. Da, anul asta n-a inceput tocmai favorabil pentru mine, insa cine stie unde va duce tot acest efort prematur... M-am saturat sa sper la stele verzi pe pereti si trebuie sa realizez ca nu sunt pe bolta cereasca, cel putin nu fizic. Gata.(punct), anul asta ne impunem sa fim mai realisti si paharul cu apa sa nu fie singura apa unde am putea inota. De ce vorbesc la plural? Aaaa, cred ca pana cand si firele de par din cap doresc sa vorbeasca, comunicandu-mi sa ma schimb intr-un final. M-am obisnuit prost, toate momentele nu tocmai favorabile le cataloghez drept adevarate tragedii, atragand dupa ele raul adevarat. Optimismul. Asta e cheia. Cred... Sau o sursa de la care sa-mi alimentez energiile cu dorinta si entuziasm... Hahhaaa, sa caut sursa?! NU! Ce va fi, va fi si ATAT ! Daca ma uit in oglinda realizez ca-s bucuroasa de chipul si trupul meu, daca ma uit imprejurul meu vad oameni fericiti in prezenta mea, daca imi privesc biroul de la serviciu realizez ca-s implinita si ca viitorul, ziua de maine, sunt motivele pentru care exist. Eu ma construiesc pe mine si nimeni altcineva. Atata timp cat am suflet trebuie sa pasesc in amintirea oamenilor cu care am contact cu semnificatii pozitive. Doar asa voi putea fi mandra intr-adevar de propria-mi persoana. Caci vanitatea e doar o suprafata mai subtire decat pare, un ambalaj pe care multi il afiseaza crezand ca fac senzatii. Psihologia e vasta; cine are habar va sti intotdeauna sa adapteze orcarei situatii portita salvatoare, ideile perfecte! Si de unde ne-am putea inspira mai bine daca nu din adancul sufletului? Acolo se afla de fapt mai toate raspunsurile la toate intrebarile interogatorii, doar ca evita uneori sa iasa la suprafata nefiind atat de increzatoare in ele. Da-le viata, fa-le reale cu razele pe care le tii ascunse acolo, in cufarul magic ! Indruma-ti aripile dupa adierea dulce a imaginatiei si vino, vino aici, sopteste incet... Priveste din nou in jurul tau si realizeaza unde calauzesti flacara menita sa topeasca raul si sa usuce lacrimile... Mandria este buna! Este buna doar atunci cand o ai fata de tine, cand stii doar tu; nearatand-o nimanui ! Culege roadele si imparta-le cu altii, impartaseste secretul reusitei ca pe un sfat pentru celalalt si nu te teme caci-ti va lua locul! Sigur vei vedea o scara divina care iti va permite sa urci doar tu pe ea, drept rasplata bunatatii tale, a lipsei de aviditate. Asta este adevaratul lucru de care trebuie sa te bucuri in viata! Vei intelege cat de usor se poate ajunge acolo unde altii isi doresc cu ardoare, atat de mult incat sunt dispusi sa tradeze oricand, pe oricine... Lor li se va da o scara, dar una descendenta si vor avea senzatia ca au tot urcat, dar cand vor deschide ochii umezeala subsolului ii va acapara brusc si-si vor primi pedeapsa. Imparte dusmanului ultima firimitura de paine, fara a te astepta sa-ti intoarca gestul, bucura-te ca ai avut de unde sa ii dai! E mult mai greu sa invingi prin diplomatie si cu sufletul deschis gata sa-si primeasca atacurile frontal, insa, cand te vei uita in urma vei fi teribil de fericit sa realizezi ca piramida nu va putea fi daramata nici de cel mai groaznic cutremur pentru ca temelia-i cinstita cu virtute iar in fundal vei auzi aplauze cuvenite... Truda ta va aduce zambete pe fetele celor ce-au stat drept obstacole, vei constientiza ca daca ajuti, zambesti, oferi si crezi visul devine real, iar lectia e invatata de toti ! Credinta in EL imbraca fiecare sentiment in caldura, calauzindu-ne pe drumul menit NOUA!

DORINTA

Zambetul unei sperante palid lucitor pare sa-mi apara-ncale … Mi-e teama sa-l intalnesc desi inima pulseaza de emotie mai tare ca niciodata… Caut cheia care sa deschida cararea ne mai umblata pana acum pentru a descoperi ce sta in spatele acestei noi povesti atat de dornica sa treaca de cuprins. Ma opresc. Nu analizez si nu premeditez nimic. Si o fac . Accentele trecutului imi intuneca dorinta indemnandu-ma sa ma intorc in cuibul durerii. Ciudat; dintr-o data ma simt captiva de radacinile malefice pe care cu orice pret doresc sa le las definitiv acolo, in racla durerii pe care-o voi tine inchisa cu lacatul care nu va putea fi niciodata deschis.

Melodios e cantul pe care-l aud inganat de sentimentele pal creionate pe fundalul alb si pur ale acestui drum pe care sper, cred ca o sa-l pacurg vreodata, poate chiar acum! E frumos, e dulce si e nou. E ceea ce imi doresc pentru momentul actual, e sentimentul acela placut al emotiilor care incep sa-si puna amprenta pe plansa viitorului. Inima pulseaza mai alert si-mi da de inteles ca ritmul ei prevesteste visul ! Fara a ma divide pe categoriile vreunui timp trecut, prezent sau viitor, ma adun si imi focalizez energia pe lucruri semnificative. Descopar comori ascunse de vise care acum isi cheama soarta sa le deschida nerabdatoare sa-si arate valoarea. Sunt pregatita pentru tine! Te astept sa vii… usile vor fi mereu deschise; si stii de ce? Pentru ca tu...esti cheia !

~ Se vede amurgul mai palid ca niciodata, se simte mirosul frunzelor arse de arsita verii, oamenii-s mai lenti, pluteste undeva in atmosfera umbra toamnei nerabdatoare sa-si faca prezenta... Mi-amintesc cu nostalgie ca vor urma zilele acelea plumburii cand norii-s mai suparati si grei ca niciodata si-atat de dornici sa planga chiar si ei dupa vara pe care o lasa grabiti in urma. Realizez brusc ca natura iara-i golasa, dar ca acum mai mult ca niciodata sufletul-mi-e mai vestejit ca niciodata, de parca si el ar fi simtit toropitoarea vara... Zambesc usor si stiu care-i motivul pentru care starea mea generala se lupta cu picaturile ploii inca calde parca. Sunt eu cu mine, ciudat e ca intrebarile-mi curg siroi in minte si creierul meu (tot el) raspunde grabit la ele, tragand aceeasi concluzie de care evit sa-mi amintesc... Uneori intreaba ratiunea si raspunde inima, alteori e invers, dar niciodata nu se sfatuiesc pentru a ajunge la un consens amandoua, mereu una dintre ele se grabeste naiv sa dea raspunsul si mereu e cel gresit... Incep sa fiu furioasa pe propria-mi persoana, chiar asa am ajuns?! "Nu, nu", altcineva raspunde, deci surprinsa de calitatile multiple ale creierului uman il pun sa caute in arhiva lui prafuita de anii ordonati cronologic in sertarul amintirilor si....extrag nerabdatoare pe 1993, iarna... Probabil ca doream sa aleg opusul anotimpului care usor isi ia ramas bun acum... Sunt undeva aproape de evenimente nostalgice acum, insa atunci erau cele mai drage si apreciate... Realizez totodata ca m-am indepartat alarmant de familia la care cu siguranta inca si acum tin cel mai mult, dar mai reticenta in astfel de declaratii... Ca o amintire ruginita de lacrimi curse peste aceste amintiri imi vad parintii zambind de satisfactia si bucuria cu care atunci eu si frate-meu ne jucam in zapada din belsug asezata pe trotuare, plang sec in fata acelor trairi calde, dar atat de indepartate acum de mine... Observ indurerata ca desi neintentionat, m-am indepartat usor de cuibul in care mi-era asa de bine! Incerc sa-mi amintesc cand am spus ultima oara "te iubesc" mamei mele, tatalui meu, dar, mi-e greu...
Cad intr-un abis ametitor de reprosuri si ma simt vinovata. Da, sunt vinovata ! Sunt vinovata pentru ca am permis nimicurilor sa ma sece de daruirea sentimentului pur pe care-l aveam pe atunci si m-am lasat dusa de nas de culorile inselatoare ale altui sentiment nobil, de care inca n-am avut parte, nu de cel real... Totul e trecator, vremea se grabeste sa ajunga la sfarsit, anii trec, devin usor femeie si nu ma recunosc ! E o etapa mult prea noua pentru sufletul meu inca copil, ma simt brusc incoltita de responsabilitati cu care nu ma obisnuiesc, nu, nuuuu, nu aici e locul meu! Nu ma salveaza nimeni, am uitat sa iau cu mine colacul pentru astfel de situatii, de fapt, l-am avut vreodata?... Avara, seaca, golita acum de sclipiri dulci marturisesc cu ochii muiati de regrete amare ca imi iubesc tatal, mama, fratele, unchiul, matusa, varul, prietenii, va iubesc pentru ca voi faceti parte din inima mea, de fapt voi ati construit-o si promit ca acum, desi bandajata de plasturi indoliati n-am sa mai permit niciunui ghimpe oricat de stralucitoare i-ar fi privirea sa mai o chinuie asa cum a facut-o "EL"...
Voi lupta pentru ca acele cioburi din care sunt compusa acum sa formeze oglinda care va emana iubirea pe care n-am cunoscut-o, oglinda pe care voi o veti admira fiecare... Vreau sa aud cum exclamati "Aici sunt eu!"... si-acolo veti ramane pana cand valul mortii o va spulbera! Chiar si dupa asta...cand razele soarelui vor lumina amintirea, cand vei simti caldura lor, tine minte, e zambetul meu pentru TINE !~

Condamnarea

Ma sting... Ma doare, ma doare, ma doare enorm sufletul, ma sting ! Ia-ma, ia-ma si scapa-ma de rautatile oamenilor pe care tot mai des le simt frontal pe propria-mi piele ! Ma chinuie, ma omoara incet, dar sigur ipocrizia care zace pervers in fiintele astea atat de pacatoase ... Nu mai pot, nu mai am resurse din niciuna dintre rezervele pe care le pastram pentru daruirea desavarsirii ... S-au epuizat pe lucruri pentru care n-as fi crezut niciodata ca n-ar merita efortul. Sunt goala, sunt secata, nu mai am nimic, nimic. Sunt doar un trup cu suflet zdrentuit de atatea minciuni incasate treptat din toate capitolele principale ale vietii... Sunt neasteptat de afectata de nimicuri cotidiene care mi-au supt energia si dorinta de a ajuta aproapele... Imi doresc mai mult ca niciodata sa fiu din nou copil, sa nu cunosc problemele care deja au "ajutat" la desfiintarea mea sociala. De ce??!! De ce nu mai pot rade cu pofta alaturi de cei care nici ei inca nu invatasera sa tradeze?! Ma inec in trairi ingrozitoare, ma zbat in pustiul rautatii care pluteste zambitor ca un nemernic printre noi. Mi-am omorat singura speranta cu increderea in cadavre vii, colorate de bani si faima nemeritata. Nu, eu nu pot accepta sa aleg calea aparent luminata doar pentru un triumf nemeritat. Vreau sa merg pe cararea ingusta, plina de bolovani si praf pe care inca ma aflu acum, sperand sa gasesc la capatul drumului satisfactia suprema si aprecierile meritate pentru care candva ma chinuiam sa le depasesc.
Sentimentele se topesc in agitatia ce a devenit rutina, facandu-ma sa realizez ca viata este o povara mai grea decat m-as fi asteptat vreodata. De ce a trebuit sa ma nasc, de ce trebuie sa ma lupt cu realitatea cruda care pandeste cu exactitate momentul absolut al slabiciunii ca sa ma sfasie? Ma roade, ma chinuie, ma lasa sa ma distrug, adora suferinta, o analizeza, s-apoi cu zambetul pe buze, pleaca lasandu-mi amintire o tema lugubra: reconstruirea sufletului meu. Nu am resurse, nu am temelie, NU MAI AM, nu mai pot! Vino si distruge ce ai mai lasat in urma, vino, omoara-ma definitiv, bucura-te de triumf si lasa-ma sa zac in intr-un alt Univers pe care sper ca o sa-l aleg de data asta cu ratiunea mintii ! Lasa-ma sa aleg macar o data, intr-o alta lume, locul sufletului meu, permite-mi sa raman vesnic inconjurata doar de cele pe care Tu le faci fericite, lasa-ma sa fiu mai aproape de Tine, lasa-ma sa zbor cu aripile mele rupte catre o carte cu final fericit! Lasa-ma sa mor imbratisata de imagini pure, de raze inocente, departe de vanitatea in care ma aflu acum...

Coincidente. Concluzii. Noutati.

Descopar laturi dubioase pe zi ce trece ale personalitatii mele, ale altora... Ma intreb cu suspine daca vom izbuti vreodata sa scapam de calvarul societatii in care ne zbatem, de cele mai multe ori fara prea mari satisfactii. De la un timp sunt foarte atenta la detalii putin importante, fara voia mea constienta, imi incarc teribil memoria cu amanunte nefolositoare...aparent... Surprinderea e cu atat mai mare cand peste ceva timp, observ ca "nimic nu e intamplator" apare iarasi nepoftita in viata mea atat de banala dandu-i o nuanta pal colorata. Cred ca fiecarui om i s-a intamplat cel putin o data in viata sa aiba parte de un lucru care sa scape o situatie fara iesire doar dintr-o isignifianta intamplare. Aici ma intreb; oare forta divina isi arata subtil o raza pura aspura vietilor noastre atat de pline de fapte pacatoase sau universul lucreaza pentru noi, pentru ca, undeva in inconstient ii cerem disperati ajutorul, cheia rezolvarii? Desigur, sunt intrebari la care raspunsul corect are lacat...
Fac ce fac si usor imi vine sa mai scriu ceva de dragoste, pentru ca pana la urma din punctul meu de vedere viata noastra, a oamenilor se rezuma la dragoste si bani; de aici derivand toate acele sub laturi de care depindem si cu care usor, viata noastra prinde sens pas cu pas. Este un intreg lant cu infinite zale, unele-s simple fiare, altele-s din argint, celelalte-s aurite si tot asa catre o ascensiune vertiginoasa imi indrept inima zdrobita de imbinari sentimentale care mai de care mai aparte in felul lor... Incetez sa mai regret trecutul opac, pun punct si cu un nou scut, acum mai rezistent (sper!!!) pornesc pe un drum pavat cu noi idei, noi conceptii, focalizand energia in speranta de a completa cu o noua piesa puzzel spatiul gol rezervat "lui" ! Oare sa fie adevarat ca ce e al meu e pus deoparte; sau atunci cand se imparteau sortile, eu eram absenta ?... Atunci, strig catre cel caruia ii sunt sortita eu: aiiiiciiiii suuuntttttt, gasesteeeeeee-maaaaa ! :))))

Imbraca-ma cu iubirea TA !

Astazi mi-am facut curat in inima fara sa pastrez nimic ascuns. Am aruncat clipe de tristete, momente in care-mi doream sa mor, totul fara sa privesc inapoi, ci doar la dragostea ta... Pentru o clipa m-am lasat purtata de glasuri pe aripile amintirilor ca sa retraiesc clipa noastra, ca sa mor inca o data. Am zburat cu gandul pe albastrul cerului ochilor tai, am cazut de acolo de sus, din spatiul dragostei in bratele tale. Simt o durere inexplicabila, dar in acelasi timp singura placere care mi-a mai ramas de la viata. Este o simfonie a sentimentelor fara cuvinte, doar atingerea este de ajuns... Ai fost cel care mi-a deschis inima si in acelasi timp si cel care a FERECAT-O .

Ma apasa greutatea minutelor transformata in ani atunci cand nu esti langa mine. Nu pot sa traiesc fara ... jocul luminii in ochii tai, buzele calde care ma mangaiau daca ma loveam...Acum am pierdut sirul lacrimilor, sunt intr-un labirint care cred k este viata mea. Nu mai conteaza si acum inca mi-ar fi greu sa explic tot ce insemni pentru mine . Lacrimile de fericire se intorc din focul care le-a nascut, imi este dor de cuvintele tale, imi este dor de tot ceea ce tine ce tine...Fara aer nu pot trai, la fel si fara apa si hrana, insa cel mai indispensabil lucru din viata mea este dragostea ta, esti TU! Daca aceasta dragoste a ta ar fi vesnica eu as putea supravietui si fara cele de care altii nu s-ar putea lipsi, pentru ca dragostea ta, pentru ca TU esti tot ceea ce inseamna VIATA !

Speranta invinge

Intr-un univers atat de sumbru unde doar flacara sperantei ramane nestinsa, te vad pe tine stand in coltul negru al stancii inghetate, murmurand soapte de dor... Coltii ascutiti ai fricii stralucesc lugubru in ceata densa ce a invadat fiinta secata de putere. Timpul ma obliga sa-mi amintesc de trecut urmarind razele reci ale lunii care parca plange pentru mine...

Vad acel zambet invadat de dorinta si ma face sa sper la descoperirea unei surse ascunse care sa ma inalte la vis, sa-mi incarc inima cu imbolduri ceresti. Ajunsa undeva printre picaturi calde de ploaie imi ridic privirea catre inaltul necunoscut varf al tacerii. E atat de frumos! Surprinsa de calmul intampinat, un cal alb ca neaua apare bland langa mine vrand sa-mi spuna sa-l urmez; surpriza avea sa mi se arate o data urcata pe aceasta fiinta angelica. Calul desprins din povesti parca a prins aripi, plimbandu-ma printre culorile pastelate ale unui curcubeu jucaus...

Mirarea mea era cu atat mai mare deoarece nu-mi puteam explica cum de am pasit intr-un univers atat de colorat din unul prins in ghearele nostalgiei; ma simteam teribil de ocrotita si fericita !

Calatoria luase sfarsit. Ingerul m-a dus in fata unei porti imense de flori care s-a deschis pentru mine. Minunea ce-o priveam m-a amutit, incremenind de frumusetea peisajului mirific; totul avea viata ! Un nor mi-a soptit suav: “Te asteptam, bine ai venit!” O lacrima de fericire se prelingea cu repeziciune pe obrazul roz de entuziasm deschizand un rau de dorinte... Suferinta luase sfarsit, eram in lumea TA .

Cristalul pur al sperantei ma scapase de abisul crud al intunericului .

Continua sa crezi, sa speri. Vei invinge triumfand !