Pentru tine...

http://www.youtube.com/watch?v=gmKe2z6Pylc

Putere, forte noi? Hmmm, imi suna straina intrebarea... Cum era de asteptat, atunci cand vine toamna, o data cu ea si starea specifica anotimpului. Ma simt ca si cand as face compuneri la scoala, apropos de asta, ce dor imi e sa stau in careu, sa imi revad colegii sa mai povestim ce-am facut in vacanta! Oooofff, asa repede trece timpul incat ma uit la mine si nu ma recunosc in totalitate. Sunt o femeie in toata regula, aparent. Sufletul meu va ramane vesnic intstrainat copilariei...
Prietenii au ramas aceeasi, pe unii ii pretuiesc mai mult, pe altii la fel.
In mare parte acest post m-a determinat o buna prietena de-a mea sa-l scriu si asta pentru ca ea are nevoie sa stie ca nu e asa singura, cum se simte in aceste momente...
Desi la inceput puteam amandoua paria ca prietenia nu va dura, mai mult era bazata la vremea aceea pe schimbul de informatii care mai mult sau mai putin ne foloseau atunci ( :))) ), mi-aduc perfect aminte cand i-am scris un SMS in care ii ziceam ca: "Sper sa te pot convinge si sa ai incredere in mine, daca ai nevoie de ceva, spune-mi, vreau sa te ajut!" Si asa a fost, trpetat increderea s-a castigat, si iata-ne azi vorbind precum doua surori. Roata se intoarce mereu si soarta a dovedit-o de atatea si atatea ori...
Ii multumesc ca, datorita ei, lucrez acum intr-un mediu profesional la care in trecut, doar visam...
Indiferent de pietrele pe care viata le lasa in urma, mai grele, mai usoare, mai colturoase, mai nisipoase, apa trece, facand astfel posibila...uitarea...
Roua diminetii va spala chipul angelic si va arata ca iarba care a indurat soarele nemilos al verii e inca verde ...
Norii vin, trec, isi descarca ploile si iarasi pleaca, in schimb eu si multi pe care-i iubesti, raman aici, langa tine, mereu !
Etapele unei adevarate prietenii se valorifica in timp... Sinceritatea e cuvantul magic, iar tu faci magia posibila ...
Ma inspaimant... Nu mai am inspiratie, am uitat cum e sa simt vantul impletindu-mi parul in dansul naturii, sub clar de luna plina care usor mi-arata cararea, ducandu-ma spre spinii insangerati ai amintirilor... Mi-e dor de libertate, mi-e dor de lacrimile acelea pure pe care le varsam cu atata patima, de acele picaturi calde care-mi mangaiau chipul palid, dar care mi-aduceau speranta, prin supunere divina...
Intotdeauna ma intorc cu capul plecat la El, vreau sa fiu iar raza de soare care patrunde si in cele mai dese paduri, contopindu-ma cu racoarea incerta a sortii...
Descarca-mi sufletul de sagetile ruginite care au otravit sentimentele candva puerile... Reda-mi aripa sperantei si cheama-ma prin tipatul soimilor la tine, dezleaga-mi funia aceea care ma chinuie asa de tare...si...da...iata-ma, am sosit!