Condamnarea

Ma sting... Ma doare, ma doare, ma doare enorm sufletul, ma sting ! Ia-ma, ia-ma si scapa-ma de rautatile oamenilor pe care tot mai des le simt frontal pe propria-mi piele ! Ma chinuie, ma omoara incet, dar sigur ipocrizia care zace pervers in fiintele astea atat de pacatoase ... Nu mai pot, nu mai am resurse din niciuna dintre rezervele pe care le pastram pentru daruirea desavarsirii ... S-au epuizat pe lucruri pentru care n-as fi crezut niciodata ca n-ar merita efortul. Sunt goala, sunt secata, nu mai am nimic, nimic. Sunt doar un trup cu suflet zdrentuit de atatea minciuni incasate treptat din toate capitolele principale ale vietii... Sunt neasteptat de afectata de nimicuri cotidiene care mi-au supt energia si dorinta de a ajuta aproapele... Imi doresc mai mult ca niciodata sa fiu din nou copil, sa nu cunosc problemele care deja au "ajutat" la desfiintarea mea sociala. De ce??!! De ce nu mai pot rade cu pofta alaturi de cei care nici ei inca nu invatasera sa tradeze?! Ma inec in trairi ingrozitoare, ma zbat in pustiul rautatii care pluteste zambitor ca un nemernic printre noi. Mi-am omorat singura speranta cu increderea in cadavre vii, colorate de bani si faima nemeritata. Nu, eu nu pot accepta sa aleg calea aparent luminata doar pentru un triumf nemeritat. Vreau sa merg pe cararea ingusta, plina de bolovani si praf pe care inca ma aflu acum, sperand sa gasesc la capatul drumului satisfactia suprema si aprecierile meritate pentru care candva ma chinuiam sa le depasesc.
Sentimentele se topesc in agitatia ce a devenit rutina, facandu-ma sa realizez ca viata este o povara mai grea decat m-as fi asteptat vreodata. De ce a trebuit sa ma nasc, de ce trebuie sa ma lupt cu realitatea cruda care pandeste cu exactitate momentul absolut al slabiciunii ca sa ma sfasie? Ma roade, ma chinuie, ma lasa sa ma distrug, adora suferinta, o analizeza, s-apoi cu zambetul pe buze, pleaca lasandu-mi amintire o tema lugubra: reconstruirea sufletului meu. Nu am resurse, nu am temelie, NU MAI AM, nu mai pot! Vino si distruge ce ai mai lasat in urma, vino, omoara-ma definitiv, bucura-te de triumf si lasa-ma sa zac in intr-un alt Univers pe care sper ca o sa-l aleg de data asta cu ratiunea mintii ! Lasa-ma sa aleg macar o data, intr-o alta lume, locul sufletului meu, permite-mi sa raman vesnic inconjurata doar de cele pe care Tu le faci fericite, lasa-ma sa fiu mai aproape de Tine, lasa-ma sa zbor cu aripile mele rupte catre o carte cu final fericit! Lasa-ma sa mor imbratisata de imagini pure, de raze inocente, departe de vanitatea in care ma aflu acum...

Coincidente. Concluzii. Noutati.

Descopar laturi dubioase pe zi ce trece ale personalitatii mele, ale altora... Ma intreb cu suspine daca vom izbuti vreodata sa scapam de calvarul societatii in care ne zbatem, de cele mai multe ori fara prea mari satisfactii. De la un timp sunt foarte atenta la detalii putin importante, fara voia mea constienta, imi incarc teribil memoria cu amanunte nefolositoare...aparent... Surprinderea e cu atat mai mare cand peste ceva timp, observ ca "nimic nu e intamplator" apare iarasi nepoftita in viata mea atat de banala dandu-i o nuanta pal colorata. Cred ca fiecarui om i s-a intamplat cel putin o data in viata sa aiba parte de un lucru care sa scape o situatie fara iesire doar dintr-o isignifianta intamplare. Aici ma intreb; oare forta divina isi arata subtil o raza pura aspura vietilor noastre atat de pline de fapte pacatoase sau universul lucreaza pentru noi, pentru ca, undeva in inconstient ii cerem disperati ajutorul, cheia rezolvarii? Desigur, sunt intrebari la care raspunsul corect are lacat...
Fac ce fac si usor imi vine sa mai scriu ceva de dragoste, pentru ca pana la urma din punctul meu de vedere viata noastra, a oamenilor se rezuma la dragoste si bani; de aici derivand toate acele sub laturi de care depindem si cu care usor, viata noastra prinde sens pas cu pas. Este un intreg lant cu infinite zale, unele-s simple fiare, altele-s din argint, celelalte-s aurite si tot asa catre o ascensiune vertiginoasa imi indrept inima zdrobita de imbinari sentimentale care mai de care mai aparte in felul lor... Incetez sa mai regret trecutul opac, pun punct si cu un nou scut, acum mai rezistent (sper!!!) pornesc pe un drum pavat cu noi idei, noi conceptii, focalizand energia in speranta de a completa cu o noua piesa puzzel spatiul gol rezervat "lui" ! Oare sa fie adevarat ca ce e al meu e pus deoparte; sau atunci cand se imparteau sortile, eu eram absenta ?... Atunci, strig catre cel caruia ii sunt sortita eu: aiiiiciiiii suuuntttttt, gasesteeeeeee-maaaaa ! :))))

Imbraca-ma cu iubirea TA !

Astazi mi-am facut curat in inima fara sa pastrez nimic ascuns. Am aruncat clipe de tristete, momente in care-mi doream sa mor, totul fara sa privesc inapoi, ci doar la dragostea ta... Pentru o clipa m-am lasat purtata de glasuri pe aripile amintirilor ca sa retraiesc clipa noastra, ca sa mor inca o data. Am zburat cu gandul pe albastrul cerului ochilor tai, am cazut de acolo de sus, din spatiul dragostei in bratele tale. Simt o durere inexplicabila, dar in acelasi timp singura placere care mi-a mai ramas de la viata. Este o simfonie a sentimentelor fara cuvinte, doar atingerea este de ajuns... Ai fost cel care mi-a deschis inima si in acelasi timp si cel care a FERECAT-O .

Ma apasa greutatea minutelor transformata in ani atunci cand nu esti langa mine. Nu pot sa traiesc fara ... jocul luminii in ochii tai, buzele calde care ma mangaiau daca ma loveam...Acum am pierdut sirul lacrimilor, sunt intr-un labirint care cred k este viata mea. Nu mai conteaza si acum inca mi-ar fi greu sa explic tot ce insemni pentru mine . Lacrimile de fericire se intorc din focul care le-a nascut, imi este dor de cuvintele tale, imi este dor de tot ceea ce tine ce tine...Fara aer nu pot trai, la fel si fara apa si hrana, insa cel mai indispensabil lucru din viata mea este dragostea ta, esti TU! Daca aceasta dragoste a ta ar fi vesnica eu as putea supravietui si fara cele de care altii nu s-ar putea lipsi, pentru ca dragostea ta, pentru ca TU esti tot ceea ce inseamna VIATA !

Speranta invinge

Intr-un univers atat de sumbru unde doar flacara sperantei ramane nestinsa, te vad pe tine stand in coltul negru al stancii inghetate, murmurand soapte de dor... Coltii ascutiti ai fricii stralucesc lugubru in ceata densa ce a invadat fiinta secata de putere. Timpul ma obliga sa-mi amintesc de trecut urmarind razele reci ale lunii care parca plange pentru mine...

Vad acel zambet invadat de dorinta si ma face sa sper la descoperirea unei surse ascunse care sa ma inalte la vis, sa-mi incarc inima cu imbolduri ceresti. Ajunsa undeva printre picaturi calde de ploaie imi ridic privirea catre inaltul necunoscut varf al tacerii. E atat de frumos! Surprinsa de calmul intampinat, un cal alb ca neaua apare bland langa mine vrand sa-mi spuna sa-l urmez; surpriza avea sa mi se arate o data urcata pe aceasta fiinta angelica. Calul desprins din povesti parca a prins aripi, plimbandu-ma printre culorile pastelate ale unui curcubeu jucaus...

Mirarea mea era cu atat mai mare deoarece nu-mi puteam explica cum de am pasit intr-un univers atat de colorat din unul prins in ghearele nostalgiei; ma simteam teribil de ocrotita si fericita !

Calatoria luase sfarsit. Ingerul m-a dus in fata unei porti imense de flori care s-a deschis pentru mine. Minunea ce-o priveam m-a amutit, incremenind de frumusetea peisajului mirific; totul avea viata ! Un nor mi-a soptit suav: “Te asteptam, bine ai venit!” O lacrima de fericire se prelingea cu repeziciune pe obrazul roz de entuziasm deschizand un rau de dorinte... Suferinta luase sfarsit, eram in lumea TA .

Cristalul pur al sperantei ma scapase de abisul crud al intunericului .

Continua sa crezi, sa speri. Vei invinge triumfand !

Balanta dragostei. Desavarsire sau vicisitudine ?

Stele pot cadea, valurile pot inceta sa mai loveasca stancile reci ale malului tacut, dar dragostea nu se va stinge niciodata ...
De ce iubim? Iubim ca sa fim iubiti sau iubim pentru ca suntem iubiti?... Raspunsul se gaseste in inima fiecaruia dintre noi, e ca o flacara ce mistuie raul, e ca gheata ce topeste simturile, e ca o floare care ne imbata de armonie viata, e ca o pasare care ne inalta pe culmea fericirii infinite !
Cand iubesti cu adevarat, abia atunci cunosti viata, inveti sa ocrotesti, sa alini, sa suferi, sa ierti, sa crezi, sa speri ...
Cristalele pure ale inocentei acestui sentiment sunt nesfarsite si inima ne este plina de oglindiri ale caror imagini sunt chiar propriile noastre trairi.
Imi spunea candva,cineva, ca atunci cand iubesti sclipirile suave se vad in ochi, asa este, Dumnezeu a lasat acest dar omului pentru a-l fructifica, pentru a-l face sa creasca!
E adevarat ca fara suferinta implinirea nu mai ar fi aceeasi, sunt sigura ca, cu totii am simtit pe propria noastra piele starea aceea palida de neliniste sufleteasca cauzata de un real pericol; ca am putea pierde ce este al nostru, acea fiinta draga, de ce sa ne-o ia altcineva? De ce o parte din noi sa plece lasandu-ne goale sufletele? Nu am stiut s-o pretuim, cu ce am gresit?... Totul pare confuz, iar ceata densa a melancoliei ne rascoleste inimile deja intepate de spinii ingrozitori ai fricii... Consolarea nu ne-o mai gasim in nimic, in nimeni altcineva, nici macar in propria noastra fiinta, e ca si cum intreg Universul se sfarseste in lacrimi adanci... Dar pana la urma nimic nu este vesnic si precum Pheonix trebuie sa renastem din propria-ne cenusa, sa ne ridicam desi am fost doborati de abandon sa credem cu vointa ca ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici!
Poarta sufletului ruginita sa fie deschisa doar de acea cheie fermecata pe care o are doar o singura persoana pentru fiecare dintre noi, sa stim sa o cautam si sa nu uitam niciodata ca in primul rand dragostea se castiga, respectul se merita !
Pentru un viitor plin de iubire si fericire trebuie sa stim ca acel nobil sentiment pe care il impartasim si ne este impartasit vindeca si cele mai incurabile boli pentru ca ea, DRAGOSTEA, ESTE INTOTDEAUNA VESNICA!

Pentru mine tu...

Esti ceea ce degetul n-atinge

Ceea ce spre pamant nu cade,ceea ce limba nu exprima

Esti lamura

Esti primavara sufletului meu

Esti esenta

Esti flacara

Esti fum

Esti unda

Esti cristal

Esti libertate

Esti un vis devenit realitate

Esti dragoste,esti totul ,esti TU!