E atat de liniste, m-a adormit cantul frunzelor ce se astern domol pe covorul naturii... M-am trezit...scena avea mai multe culori, dar eu eram divergenta; nu stiu daca ma bucuram sau daca eram trista, inca simt incertitudinea sentimentului amestecat cu o dara de regret... Undeva am gresit, stiu asta, sigur o voi mai face si in viitor, dar nu pe aceeasi.
Norii s-au strans doldora asupra mea, dar sunt seci si neputinciosi, dezamagiti, nu pot plange, de fapt relfecta trairile mele actuale, servesc drept miraza... Ma invart, crezand ca inca dorm, deschid ochii si aproape ca ma inec in lacrimi, dar fata mi-e uscata, palida si dezorientata... Unde sunt? Unde esti TU?...
In fundalul amintirilor canta o vioara, alearga grabit secretul, ma priveste incremenit, dar...dar pleaca zambind; nu e inca timpul sa-l deslusesc.
Interzise-mi sunt cararile, sa fie asta drumul pocaintei?
Sa fii "tu" cel care ma-ndruma spre gradina cu portile deschise?
Te pricepi teribil sa joci, sa cuceresti lumea cu un suras subtil, dar pe mine m-a fermecat acel lucru sensibil pe care-l tii ascuns in lampa reflectiilor. Cugetarile tale m-au imbatat in vartejul schimbarilor, si aaahhhh, da, da, asta te face special!
Suflarea naturii desculta ma leagana in aburul saradei, freamata s-aleg fasia de lumina ce-atarana insistent de ramura sperantei...
Avalansa clipelor scurse prin clepsidra cea vrajita s-a oprit vehement.
Valurile lui octombrie inunda apusul anost si mahnit, transformandu-l intr-o oaza de nadejde oarba.
Corabiile se-ntorc istovite la malul tacerii, in asteptarea rasaritului cast ce picura raze peste curcubeul indoliat..................