Condamnarea

Ma sting... Ma doare, ma doare, ma doare enorm sufletul, ma sting ! Ia-ma, ia-ma si scapa-ma de rautatile oamenilor pe care tot mai des le simt frontal pe propria-mi piele ! Ma chinuie, ma omoara incet, dar sigur ipocrizia care zace pervers in fiintele astea atat de pacatoase ... Nu mai pot, nu mai am resurse din niciuna dintre rezervele pe care le pastram pentru daruirea desavarsirii ... S-au epuizat pe lucruri pentru care n-as fi crezut niciodata ca n-ar merita efortul. Sunt goala, sunt secata, nu mai am nimic, nimic. Sunt doar un trup cu suflet zdrentuit de atatea minciuni incasate treptat din toate capitolele principale ale vietii... Sunt neasteptat de afectata de nimicuri cotidiene care mi-au supt energia si dorinta de a ajuta aproapele... Imi doresc mai mult ca niciodata sa fiu din nou copil, sa nu cunosc problemele care deja au "ajutat" la desfiintarea mea sociala. De ce??!! De ce nu mai pot rade cu pofta alaturi de cei care nici ei inca nu invatasera sa tradeze?! Ma inec in trairi ingrozitoare, ma zbat in pustiul rautatii care pluteste zambitor ca un nemernic printre noi. Mi-am omorat singura speranta cu increderea in cadavre vii, colorate de bani si faima nemeritata. Nu, eu nu pot accepta sa aleg calea aparent luminata doar pentru un triumf nemeritat. Vreau sa merg pe cararea ingusta, plina de bolovani si praf pe care inca ma aflu acum, sperand sa gasesc la capatul drumului satisfactia suprema si aprecierile meritate pentru care candva ma chinuiam sa le depasesc.
Sentimentele se topesc in agitatia ce a devenit rutina, facandu-ma sa realizez ca viata este o povara mai grea decat m-as fi asteptat vreodata. De ce a trebuit sa ma nasc, de ce trebuie sa ma lupt cu realitatea cruda care pandeste cu exactitate momentul absolut al slabiciunii ca sa ma sfasie? Ma roade, ma chinuie, ma lasa sa ma distrug, adora suferinta, o analizeza, s-apoi cu zambetul pe buze, pleaca lasandu-mi amintire o tema lugubra: reconstruirea sufletului meu. Nu am resurse, nu am temelie, NU MAI AM, nu mai pot! Vino si distruge ce ai mai lasat in urma, vino, omoara-ma definitiv, bucura-te de triumf si lasa-ma sa zac in intr-un alt Univers pe care sper ca o sa-l aleg de data asta cu ratiunea mintii ! Lasa-ma sa aleg macar o data, intr-o alta lume, locul sufletului meu, permite-mi sa raman vesnic inconjurata doar de cele pe care Tu le faci fericite, lasa-ma sa fiu mai aproape de Tine, lasa-ma sa zbor cu aripile mele rupte catre o carte cu final fericit! Lasa-ma sa mor imbratisata de imagini pure, de raze inocente, departe de vanitatea in care ma aflu acum...

Coincidente. Concluzii. Noutati.

Descopar laturi dubioase pe zi ce trece ale personalitatii mele, ale altora... Ma intreb cu suspine daca vom izbuti vreodata sa scapam de calvarul societatii in care ne zbatem, de cele mai multe ori fara prea mari satisfactii. De la un timp sunt foarte atenta la detalii putin importante, fara voia mea constienta, imi incarc teribil memoria cu amanunte nefolositoare...aparent... Surprinderea e cu atat mai mare cand peste ceva timp, observ ca "nimic nu e intamplator" apare iarasi nepoftita in viata mea atat de banala dandu-i o nuanta pal colorata. Cred ca fiecarui om i s-a intamplat cel putin o data in viata sa aiba parte de un lucru care sa scape o situatie fara iesire doar dintr-o isignifianta intamplare. Aici ma intreb; oare forta divina isi arata subtil o raza pura aspura vietilor noastre atat de pline de fapte pacatoase sau universul lucreaza pentru noi, pentru ca, undeva in inconstient ii cerem disperati ajutorul, cheia rezolvarii? Desigur, sunt intrebari la care raspunsul corect are lacat...
Fac ce fac si usor imi vine sa mai scriu ceva de dragoste, pentru ca pana la urma din punctul meu de vedere viata noastra, a oamenilor se rezuma la dragoste si bani; de aici derivand toate acele sub laturi de care depindem si cu care usor, viata noastra prinde sens pas cu pas. Este un intreg lant cu infinite zale, unele-s simple fiare, altele-s din argint, celelalte-s aurite si tot asa catre o ascensiune vertiginoasa imi indrept inima zdrobita de imbinari sentimentale care mai de care mai aparte in felul lor... Incetez sa mai regret trecutul opac, pun punct si cu un nou scut, acum mai rezistent (sper!!!) pornesc pe un drum pavat cu noi idei, noi conceptii, focalizand energia in speranta de a completa cu o noua piesa puzzel spatiul gol rezervat "lui" ! Oare sa fie adevarat ca ce e al meu e pus deoparte; sau atunci cand se imparteau sortile, eu eram absenta ?... Atunci, strig catre cel caruia ii sunt sortita eu: aiiiiciiiii suuuntttttt, gasesteeeeeee-maaaaa ! :))))