Alina

Privilegiile. Le accepti?

2011-01-10T06:53:00.000-08:00

Privilegiu, altfel spus: favor, avantaj. Este cuvantul care m-a inspiriat sa astern acestea… Privilegiu, favor, privilegiu, favor-aaahhhhhhh…
Chiar avem nevoie de astfel de “privilegii”in viata noastra? Unii ar spune ca datorita acestuia te poti remarca, beneficia sau dobandi atentie, ca ai “bulan”. Ei bine, eu sunt convinsa ca aceasta atentie o poti capata treptat prin munca, prin propiile-ti eforturi, astfel privilegiul ar deveni un DREPT, un drept cuvenit, meritat care de multe ori merita chiar aplaudat spre rusinea privilegiatilor care s-ar ascunde undeva intr-un colt cugetand frustrari cu propriia-le identitate…
De fapt cred ca acum pot sa divid si sa detaliez mai mult, luand ca titlu ceea ce am scris mai sus. Voi enumera cateva tipuri de caractere de indivizi pe care le intalnim de cele mai multe ori in grupurile socioprofesionale, in colectivul de la serviciu.

1. Inofensivii- Acestia sunt de obicei, acei oameni care nu au prea multe aspiratii extravagante menite sa le complice existenta, sau sa le ofere satisfactie. Acestia se complac si se “muleaza” in functie de flexibitatea carapacei, de intensitatea caldurii, de cat de tare bate vantul afara s.a.m.d.
In mare parte, nu ameninta in vreun fel, si cand tensiunea creste intr-o discutie, se fac ca sunt ai naibii de concentrati cu “treaba lor”, evitant contactul vizual, deci excludem o posibila “contributie” din proprie initiativa in dialogul pe care desi il aud foarte clar, tind sa nu-i preocupe. Aici pot fi probleme; el se poate simti ranit, jignit, apreciat, complimentat sau “atins” in mod intentionat, de interlocutori, dar prefera sa taca. O oarecare comunicare verbala i-ar putea aduce mai multe greutati, sarcini sau ar putea fi inteles gresit, motiv pentru care pare cufundat in alte activitati, si-si spune “cainii latra, ursul merge” “merg pe burta, cat o mai fi sa tina, tine, cand se incurca treaba, ma fac nevazut sau ma prefac ca nu stiu”. E indiferent si nesigur pe el, nu-i place sa se complice, nu ar avea cum, nu are o fundatie prea solida, un cutremur i-ar darama comoditatea. Acest caracter il intalnim des in jurul nostru in grupuri, si-l numim –INOFENSIVUL, PASIVUL, INDIFERENTUL- un fel de – sa zicem ca se barfeste un alt coleg in preajma lui- “Stai, fata linistita, nu te feri ca asta n-aude, nu prea se baga el, deci hai zi mai departe!” Si intr-adevar asa e, nu complica situatia niciodata, si-ar face rau singur… El doar asculta si… tace, dar odata ajuns acasa, sau in grupul de prieteni intimi cu care-si permite sa se scarpine in nas daca-i vine, devine dintr-o data comunicativ si hop, se transforma in barfitorul cu “cea mai multa experienta”… Pe acestia ai sa vezi cel mai des incordandu-si pumnul involuntar, sau trosnind din degete, culegand scame imaginare sau dand din umeri, ceea ce in traducere libera ne spune “sunt furios, dar nu prea am ce sa fac, ce-as putea face sau spune?... k nu prea imi gasesc cuvintele…”

2. Autotstiutorii- Ei sunt lamura smekeriei, apogeul desteptaciunii- desigur sunt ironica, si cred ca stiti despre ce vorbesc… Fara prezenta lor acolo, nimic nu s-ar mai fi infaptuit. Sunt de obicei laudarosi, narcisisti si sufera de megalomanie “tatutzu, le-am rezolvat imediat, a fost floare la ureche si sa vezi ce multumit parea ala” cand de fapt el si-a stors creierii pentru a rezolva problema si desi incapabil sa o duca la capat, a apelat la prietenul din copilarie care i-a dat cateva tips-uri si a dus-o la final cu sudoare pe frunte si juma’ de morcov stim noi unde…
Astia se baga mereu in seama, dornici sa-si dea cu pararea, de cele mai multe ori e gresita sau nu e pe tema subiectului, e de fapt o dorinta de a a iesi din anonimat prefacandu-se ca vin cu solutii in rezolvarea problemei. Nu dau cu papagalul, deci nu-s paraciosi, in schimb daca aud ceva in jurul lor, cand vor povesti mai departe vor inflori si desigur ei se vor pune undeva in miezul discutiei, laudandu-se singuri, ca de exemplu- “pai daca nu le ziceam eu cutare lucru, habar-n-ar fi avut”. Sunt energici si tupeisti, astia sunt genul ala care da navala peste tine in birou si zic:”aaa, scuze, am uitat sa bat la usa” cand de fapt lor nu le-a pasat ca ar putea deranja.
Daca li se face observatie, se intimideaza greu, si atunci cand o fac, vor scormoni imediat o minciuna cu care sa se apere.
Genul asta e lasat in pace in mare, desi uneori e enervant, destinde atmosfera si asta e un lucru bun cateodata. Tind sa cred ca proportiile balanseaza in favorea talerului cu barbati. Femeile mai rar manifesta iesiri de genul, iar daca o fac, intensitatea laudaroseniei e mai joasa decat la masculi. In cele din urma pe acestia ii veti vedea ca fiind mereu atintiti “in gura voastra”, se ascund in lecturi imaginare in fata monitorului, dand din cap afirmativ sau negativ, in functie de ceea ce aud in jurul lor, deci trupul tradeaza faptul ca se concentreaza la o anume treaba, de fapt “comunica” sau “baga la cap”.

3. Parsivii- Ei bine, acestia din prezenta categorie sunt acei tipi/e de care teoretic ar trebui sa va feriti. Sunt hibridul celor doua caractere detaliate mai devreme, doar ca in plus, mai au si ceva cunostinte, de obicei sunt plasati in functii inalte cu salarii babane- nu pentru ca sunt prea destepti, doar pentru ca au stiut sa impresioneze bine la inceput. Sunt aproape ca convinsa ca toti am avut de furca cu unul dintre membrii acestei grupari, daca nu, stati chill, veti avea in viitor… Astia sunt aia care te fac pe la spate, care in fata zambesc si in spate carcotesc “pe naspa” sau mai grav inventeaza pentru a-si scoate pielea de la saramura, dand vina pe altcineva. Ei nu au scrupule, ei au doar un principiu : “viata e o jungla, supravietuiesti daca ai tupeu si ucizi tot ce sta in calea avantajului tau”, de aici deriva tot. Dau mereu senzatia ca-s sfinti si “fac pe prostii” daca-s de vina cu ceva.
Uneori isi joaca rolul atat de bine incat nu sti daca s-au schimbat in bine sau e vreun alt truc cameleonic de-al lor, deci sunt iscusiti. De multe ori le reuseste sa obtina laude, desigur pe munca altora. Ei apeleaza la “cucerire” si daca li se da vreo sarcina si la mijlocul ei se incurca in prea multe detalii, apeleaza la parerea celor din jur (de obicei a celora din acelasi departament) dar sub o forma sireata astfel incat nimeni sa nu-si dea seama de adevaratele intentii si deci merg pe burta rezolvand-o pana la urma. Apoi prezinta mai departe cu zambetul pe buze, desi acesta va exprima si o oarecare nesiguranta gen ”eu am incercat, sper sa fie bine”, si daca va fi, inca o bila alba pentru el, daca e gresit ceva in ceea ce a prezentat, va incerca sa se scuze spunand ”eu am intrebat pe x-ulica si mi-a zis ca asa se face”. Deci e LAS, nu-si asuma responsabilitatea si fuge astfel de eventuale bobarnace. E sigur pe el si are o atitudine sfidatoare cu cei din jurul lui, transmitand “va fac pe toti, am eu asul in maneca, hah!” Insa…cu totii stim ca ulciorul nu merge de multe ori la apa, asa ca modul in care pentru acestia va veni sfarsitul va unul umilitor… Cand li se infunda si nu vor mai avea pe unde scoate camasa, vor deveni umili, supusi si in unele cazuri chiar plangaciosi. Fara pic de rusine incearca tot felul de tertipuri pentru a scapa de umilinta, insa ESUAEAZA “cu success”… pentru ca, stim noi de ce…-Fie roata si patrata, tot se-ntoarce ea odata!”

4. Corectii- Da, stiu, radeti infundat… Desi in minoritate, ei sunt cei care pot schimba lumea, care aduc roade, care prospera orice ar face. De multe ori neindreptatiti sau nerasplatiti, ei continua munca spre o ascensiune anevoioasa, dar plina de satisfactii in final. Se pot impiedica de strambele parsivilor, de logoreea inutila a atotstiutorilor sau de stangacia inofensivilor, insa ei cad si se ridica, intotdeauna pe propiile lor forte. Ei au parte de multa nedreptate la inceput, depasesc obstacole, dar totusi primesc bobarnace nemeritate- insa sunt consecventi principiilor lor si optimisti, deci REUSESC!
Li se pot pune intentionat piedici tocmai pentru ca sunt capabili, de obicei parsivii o fac de teama ca functia le e amentintata, sau mai rau sa fie mai sus ierarhic decat se afla ei.
Corectii poseda o demnitate de neclintit, de obicei dobandita dintr-o educatie exemplara sau din experiente nedrepte traite anterior. Vor sa schimbe lumea prin optimism, corectitudine, improvizatii de bunastare, imbina utilul cu placutul si vad de cele mai multe ori partea plina a paharului, nu observa furtuna de afara, ei vor incerca intotdeauna sa atribuie o nuanta placuta orcarui urat, transformandu-l in frumos. Sunt desigur invidiati, alteori chiar urati si sunt impinsi in conflicte intentionat. E posibil ca acestia la inceput prin simplitatea lor sa arate vulnerabilitate, insa odata descoperite valorile lor vor fi pe deplin recunoscute. De aici pizma celorlalti devine slabita, nemaiavand efect asupra mediului social. Vor prinde radacini care-i va ajuta sa nu se mai clatine si vor sadi armonie acolo unde a fost haos, aprecierile vor veni, iar satisfactia va fi pe masura celor indurate. Usor timizi, acestia vor stapani un zambet aparte care va transmite”fii bun si vei reusi, iata-ma exemplu!” Ei au la baza un oarecare truc, credinta…
Uneori introvertiti, alteori prea directi isi vor urma scopul cu orice pret si vor fi mereu pregatiti sa lupte cu modestie impotriva perfidiei, sa zambeasca funtilor crete, sa deschida cu gingasie un drum al prosperitatii. Pe acestia ii veti vedea mereu ca fiind pedanti, cu chipul parca insorit, dornici sa ajute si sa ofere din abundenta lor de fericire launtrica. Vor ierta pe parsivi, numindu-i infantili si vor aduce o raza de lumina in calea lor si a celor din jurul lor!

P.S.: Am vorbit din trecut(cunoscatorii stiu), dar inspirata de un subiect prezent am putut da frau liber la ceea ce nu puteam acum 1 an...

~FIN~

2009-10-17T13:35:00.000-07:00

E atat de liniste, m-a adormit cantul frunzelor ce se astern domol pe covorul naturii... M-am trezit...scena avea mai multe culori, dar eu eram divergenta; nu stiu daca ma bucuram sau daca eram trista, inca simt incertitudinea sentimentului amestecat cu o dara de regret... Undeva am gresit, stiu asta, sigur o voi mai face si in viitor, dar nu pe aceeasi.
Norii s-au strans doldora asupra mea, dar sunt seci si neputinciosi, dezamagiti, nu pot plange, de fapt relfecta trairile mele actuale, servesc drept miraza... Ma invart, crezand ca inca dorm, deschid ochii si aproape ca ma inec in lacrimi, dar fata mi-e uscata, palida si dezorientata... Unde sunt? Unde esti TU?...
In fundalul amintirilor canta o vioara, alearga grabit secretul, ma priveste incremenit, dar...dar pleaca zambind; nu e inca timpul sa-l deslusesc.
Interzise-mi sunt cararile, sa fie asta drumul pocaintei?
Sa fii "tu" cel care ma-ndruma spre gradina cu portile deschise?
Te pricepi teribil sa joci, sa cuceresti lumea cu un suras subtil, dar pe mine m-a fermecat acel lucru sensibil pe care-l tii ascuns in lampa reflectiilor. Cugetarile tale m-au imbatat in vartejul schimbarilor, si aaahhhh, da, da, asta te face special!
Suflarea naturii desculta ma leagana in aburul saradei, freamata s-aleg fasia de lumina ce-atarana insistent de ramura sperantei...
Avalansa clipelor scurse prin clepsidra cea vrajita s-a oprit vehement.
Valurile lui octombrie inunda apusul anost si mahnit, transformandu-l intr-o oaza de nadejde oarba.
Corabiile se-ntorc istovite la malul tacerii, in asteptarea rasaritului cast ce picura raze peste curcubeul indoliat..................

Pentru tine...

2009-08-25T11:09:00.000-07:00

http://www.youtube.com/watch?v=gmKe2z6Pylc

Putere, forte noi? Hmmm, imi suna straina intrebarea... Cum era de asteptat, atunci cand vine toamna, o data cu ea si starea specifica anotimpului. Ma simt ca si cand as face compuneri la scoala, apropos de asta, ce dor imi e sa stau in careu, sa imi revad colegii sa mai povestim ce-am facut in vacanta! Oooofff, asa repede trece timpul incat ma uit la mine si nu ma recunosc in totalitate. Sunt o femeie in toata regula, aparent. Sufletul meu va ramane vesnic intstrainat copilariei...
Prietenii au ramas aceeasi, pe unii ii pretuiesc mai mult, pe altii la fel.
In mare parte acest post m-a determinat o buna prietena de-a mea sa-l scriu si asta pentru ca ea are nevoie sa stie ca nu e asa singura, cum se simte in aceste momente...
Desi la inceput puteam amandoua paria ca prietenia nu va dura, mai mult era bazata la vremea aceea pe schimbul de informatii care mai mult sau mai putin ne foloseau atunci ( :))) ), mi-aduc perfect aminte cand i-am scris un SMS in care ii ziceam ca: "Sper sa te pot convinge si sa ai incredere in mine, daca ai nevoie de ceva, spune-mi, vreau sa te ajut!" Si asa a fost, trpetat increderea s-a castigat, si iata-ne azi vorbind precum doua surori. Roata se intoarce mereu si soarta a dovedit-o de atatea si atatea ori...
Ii multumesc ca, datorita ei, lucrez acum intr-un mediu profesional la care in trecut, doar visam...
Indiferent de pietrele pe care viata le lasa in urma, mai grele, mai usoare, mai colturoase, mai nisipoase, apa trece, facand astfel posibila...uitarea...
Roua diminetii va spala chipul angelic si va arata ca iarba care a indurat soarele nemilos al verii e inca verde ...
Norii vin, trec, isi descarca ploile si iarasi pleaca, in schimb eu si multi pe care-i iubesti, raman aici, langa tine, mereu !
Etapele unei adevarate prietenii se valorifica in timp... Sinceritatea e cuvantul magic, iar tu faci magia posibila ...
Ma inspaimant... Nu mai am inspiratie, am uitat cum e sa simt vantul impletindu-mi parul in dansul naturii, sub clar de luna plina care usor mi-arata cararea, ducandu-ma spre spinii insangerati ai amintirilor... Mi-e dor de libertate, mi-e dor de lacrimile acelea pure pe care le varsam cu atata patima, de acele picaturi calde care-mi mangaiau chipul palid, dar care mi-aduceau speranta, prin supunere divina...
Intotdeauna ma intorc cu capul plecat la El, vreau sa fiu iar raza de soare care patrunde si in cele mai dese paduri, contopindu-ma cu racoarea incerta a sortii...
Descarca-mi sufletul de sagetile ruginite care au otravit sentimentele candva puerile... Reda-mi aripa sperantei si cheama-ma prin tipatul soimilor la tine, dezleaga-mi funia aceea care ma chinuie asa de tare...si...da...iata-ma, am sosit!

Suflet bun, ajuta neconditionat !

2009-01-10T15:53:00.000-08:00

Bun venit 2009! Iata-ma vie intinsa pe cele 4 cifre nu tocmai confortabil... Cu totii cred ca ne-am gandit si ne-am pus unele dintre sperante in anul acesta. E ceva inconstient sa speram la mai mult, la mai bine ! Asa sa fie pentru toti ! De obicei ce incepe prost se sfarseste bine si asta pentru ca mitul celor ce triumfa la final si-a pus amprenta suficient de adanc astfel incat sa trag concluzia asta de-a lungul timpului. Da, anul asta n-a inceput tocmai favorabil pentru mine, insa cine stie unde va duce tot acest efort prematur... M-am saturat sa sper la stele verzi pe pereti si trebuie sa realizez ca nu sunt pe bolta cereasca, cel putin nu fizic. Gata.(punct), anul asta ne impunem sa fim mai realisti si paharul cu apa sa nu fie singura apa unde am putea inota. De ce vorbesc la plural? Aaaa, cred ca pana cand si firele de par din cap doresc sa vorbeasca, comunicandu-mi sa ma schimb intr-un final. M-am obisnuit prost, toate momentele nu tocmai favorabile le cataloghez drept adevarate tragedii, atragand dupa ele raul adevarat. Optimismul. Asta e cheia. Cred... Sau o sursa de la care sa-mi alimentez energiile cu dorinta si entuziasm... Hahhaaa, sa caut sursa?! NU! Ce va fi, va fi si ATAT ! Daca ma uit in oglinda realizez ca-s bucuroasa de chipul si trupul meu, daca ma uit imprejurul meu vad oameni fericiti in prezenta mea, daca imi privesc biroul de la serviciu realizez ca-s implinita si ca viitorul, ziua de maine, sunt motivele pentru care exist. Eu ma construiesc pe mine si nimeni altcineva. Atata timp cat am suflet trebuie sa pasesc in amintirea oamenilor cu care am contact cu semnificatii pozitive. Doar asa voi putea fi mandra intr-adevar de propria-mi persoana. Caci vanitatea e doar o suprafata mai subtire decat pare, un ambalaj pe care multi il afiseaza crezand ca fac senzatii. Psihologia e vasta; cine are habar va sti intotdeauna sa adapteze orcarei situatii portita salvatoare, ideile perfecte! Si de unde ne-am putea inspira mai bine daca nu din adancul sufletului? Acolo se afla de fapt mai toate raspunsurile la toate intrebarile interogatorii, doar ca evita uneori sa iasa la suprafata nefiind atat de increzatoare in ele. Da-le viata, fa-le reale cu razele pe care le tii ascunse acolo, in cufarul magic ! Indruma-ti aripile dupa adierea dulce a imaginatiei si vino, vino aici, sopteste incet... Priveste din nou in jurul tau si realizeaza unde calauzesti flacara menita sa topeasca raul si sa usuce lacrimile... Mandria este buna! Este buna doar atunci cand o ai fata de tine, cand stii doar tu; nearatand-o nimanui ! Culege roadele si imparta-le cu altii, impartaseste secretul reusitei ca pe un sfat pentru celalalt si nu te teme caci-ti va lua locul! Sigur vei vedea o scara divina care iti va permite sa urci doar tu pe ea, drept rasplata bunatatii tale, a lipsei de aviditate. Asta este adevaratul lucru de care trebuie sa te bucuri in viata! Vei intelege cat de usor se poate ajunge acolo unde altii isi doresc cu ardoare, atat de mult incat sunt dispusi sa tradeze oricand, pe oricine... Lor li se va da o scara, dar una descendenta si vor avea senzatia ca au tot urcat, dar cand vor deschide ochii umezeala subsolului ii va acapara brusc si-si vor primi pedeapsa. Imparte dusmanului ultima firimitura de paine, fara a te astepta sa-ti intoarca gestul, bucura-te ca ai avut de unde sa ii dai! E mult mai greu sa invingi prin diplomatie si cu sufletul deschis gata sa-si primeasca atacurile frontal, insa, cand te vei uita in urma vei fi teribil de fericit sa realizezi ca piramida nu va putea fi daramata nici de cel mai groaznic cutremur pentru ca temelia-i cinstita cu virtute iar in fundal vei auzi aplauze cuvenite... Truda ta va aduce zambete pe fetele celor ce-au stat drept obstacole, vei constientiza ca daca ajuti, zambesti, oferi si crezi visul devine real, iar lectia e invatata de toti ! Credinta in EL imbraca fiecare sentiment in caldura, calauzindu-ne pe drumul menit NOUA!

2008-10-14T13:29:00.000-07:00

DORINTA

Zambetul unei sperante palid lucitor pare sa-mi apara-ncale … Mi-e teama sa-l intalnesc desi inima pulseaza de emotie mai tare ca niciodata… Caut cheia care sa deschida cararea ne mai umblata pana acum pentru a descoperi ce sta in spatele acestei noi povesti atat de dornica sa treaca de cuprins. Ma opresc. Nu analizez si nu premeditez nimic. Si o fac . Accentele trecutului imi intuneca dorinta indemnandu-ma sa ma intorc in cuibul durerii. Ciudat; dintr-o data ma simt captiva de radacinile malefice pe care cu orice pret doresc sa le las definitiv acolo, in racla durerii pe care-o voi tine inchisa cu lacatul care nu va putea fi niciodata deschis.

Melodios e cantul pe care-l aud inganat de sentimentele pal creionate pe fundalul alb si pur ale acestui drum pe care sper, cred ca o sa-l pacurg vreodata, poate chiar acum! E frumos, e dulce si e nou. E ceea ce imi doresc pentru momentul actual, e sentimentul acela placut al emotiilor care incep sa-si puna amprenta pe plansa viitorului. Inima pulseaza mai alert si-mi da de inteles ca ritmul ei prevesteste visul ! Fara a ma divide pe categoriile vreunui timp trecut, prezent sau viitor, ma adun si imi focalizez energia pe lucruri semnificative. Descopar comori ascunse de vise care acum isi cheama soarta sa le deschida nerabdatoare sa-si arate valoarea. Sunt pregatita pentru tine! Te astept sa vii… usile vor fi mereu deschise; si stii de ce? Pentru ca tu...esti cheia !

2008-08-14T12:50:00.000-07:00

~ Se vede amurgul mai palid ca niciodata, se simte mirosul frunzelor arse de arsita verii, oamenii-s mai lenti, pluteste undeva in atmosfera umbra toamnei nerabdatoare sa-si faca prezenta... Mi-amintesc cu nostalgie ca vor urma zilele acelea plumburii cand norii-s mai suparati si grei ca niciodata si-atat de dornici sa planga chiar si ei dupa vara pe care o lasa grabiti in urma. Realizez brusc ca natura iara-i golasa, dar ca acum mai mult ca niciodata sufletul-mi-e mai vestejit ca niciodata, de parca si el ar fi simtit toropitoarea vara... Zambesc usor si stiu care-i motivul pentru care starea mea generala se lupta cu picaturile ploii inca calde parca. Sunt eu cu mine, ciudat e ca intrebarile-mi curg siroi in minte si creierul meu (tot el) raspunde grabit la ele, tragand aceeasi concluzie de care evit sa-mi amintesc... Uneori intreaba ratiunea si raspunde inima, alteori e invers, dar niciodata nu se sfatuiesc pentru a ajunge la un consens amandoua, mereu una dintre ele se grabeste naiv sa dea raspunsul si mereu e cel gresit... Incep sa fiu furioasa pe propria-mi persoana, chiar asa am ajuns?! "Nu, nu", altcineva raspunde, deci surprinsa de calitatile multiple ale creierului uman il pun sa caute in arhiva lui prafuita de anii ordonati cronologic in sertarul amintirilor si....extrag nerabdatoare pe 1993, iarna... Probabil ca doream sa aleg opusul anotimpului care usor isi ia ramas bun acum... Sunt undeva aproape de evenimente nostalgice acum, insa atunci erau cele mai drage si apreciate... Realizez totodata ca m-am indepartat alarmant de familia la care cu siguranta inca si acum tin cel mai mult, dar mai reticenta in astfel de declaratii... Ca o amintire ruginita de lacrimi curse peste aceste amintiri imi vad parintii zambind de satisfactia si bucuria cu care atunci eu si frate-meu ne jucam in zapada din belsug asezata pe trotuare, plang sec in fata acelor trairi calde, dar atat de indepartate acum de mine... Observ indurerata ca desi neintentionat, m-am indepartat usor de cuibul in care mi-era asa de bine! Incerc sa-mi amintesc cand am spus ultima oara "te iubesc" mamei mele, tatalui meu, dar, mi-e greu...
Cad intr-un abis ametitor de reprosuri si ma simt vinovata. Da, sunt vinovata ! Sunt vinovata pentru ca am permis nimicurilor sa ma sece de daruirea sentimentului pur pe care-l aveam pe atunci si m-am lasat dusa de nas de culorile inselatoare ale altui sentiment nobil, de care inca n-am avut parte, nu de cel real... Totul e trecator, vremea se grabeste sa ajunga la sfarsit, anii trec, devin usor femeie si nu ma recunosc ! E o etapa mult prea noua pentru sufletul meu inca copil, ma simt brusc incoltita de responsabilitati cu care nu ma obisnuiesc, nu, nuuuu, nu aici e locul meu! Nu ma salveaza nimeni, am uitat sa iau cu mine colacul pentru astfel de situatii, de fapt, l-am avut vreodata?... Avara, seaca, golita acum de sclipiri dulci marturisesc cu ochii muiati de regrete amare ca imi iubesc tatal, mama, fratele, unchiul, matusa, varul, prietenii, va iubesc pentru ca voi faceti parte din inima mea, de fapt voi ati construit-o si promit ca acum, desi bandajata de plasturi indoliati n-am sa mai permit niciunui ghimpe oricat de stralucitoare i-ar fi privirea sa mai o chinuie asa cum a facut-o "EL"...
Voi lupta pentru ca acele cioburi din care sunt compusa acum sa formeze oglinda care va emana iubirea pe care n-am cunoscut-o, oglinda pe care voi o veti admira fiecare... Vreau sa aud cum exclamati "Aici sunt eu!"... si-acolo veti ramane pana cand valul mortii o va spulbera! Chiar si dupa asta...cand razele soarelui vor lumina amintirea, cand vei simti caldura lor, tine minte, e zambetul meu pentru TINE !~

Condamnarea

2008-07-31T08:47:00.000-07:00

Ma sting... Ma doare, ma doare, ma doare enorm sufletul, ma sting ! Ia-ma, ia-ma si scapa-ma de rautatile oamenilor pe care tot mai des le simt frontal pe propria-mi piele ! Ma chinuie, ma omoara incet, dar sigur ipocrizia care zace pervers in fiintele astea atat de pacatoase ... Nu mai pot, nu mai am resurse din niciuna dintre rezervele pe care le pastram pentru daruirea desavarsirii ... S-au epuizat pe lucruri pentru care n-as fi crezut niciodata ca n-ar merita efortul. Sunt goala, sunt secata, nu mai am nimic, nimic. Sunt doar un trup cu suflet zdrentuit de atatea minciuni incasate treptat din toate capitolele principale ale vietii... Sunt neasteptat de afectata de nimicuri cotidiene care mi-au supt energia si dorinta de a ajuta aproapele... Imi doresc mai mult ca niciodata sa fiu din nou copil, sa nu cunosc problemele care deja au "ajutat" la desfiintarea mea sociala. De ce??!! De ce nu mai pot rade cu pofta alaturi de cei care nici ei inca nu invatasera sa tradeze?! Ma inec in trairi ingrozitoare, ma zbat in pustiul rautatii care pluteste zambitor ca un nemernic printre noi. Mi-am omorat singura speranta cu increderea in cadavre vii, colorate de bani si faima nemeritata. Nu, eu nu pot accepta sa aleg calea aparent luminata doar pentru un triumf nemeritat. Vreau sa merg pe cararea ingusta, plina de bolovani si praf pe care inca ma aflu acum, sperand sa gasesc la capatul drumului satisfactia suprema si aprecierile meritate pentru care candva ma chinuiam sa le depasesc.
Sentimentele se topesc in agitatia ce a devenit rutina, facandu-ma sa realizez ca viata este o povara mai grea decat m-as fi asteptat vreodata. De ce a trebuit sa ma nasc, de ce trebuie sa ma lupt cu realitatea cruda care pandeste cu exactitate momentul absolut al slabiciunii ca sa ma sfasie? Ma roade, ma chinuie, ma lasa sa ma distrug, adora suferinta, o analizeza, s-apoi cu zambetul pe buze, pleaca lasandu-mi amintire o tema lugubra: reconstruirea sufletului meu. Nu am resurse, nu am temelie, NU MAI AM, nu mai pot! Vino si distruge ce ai mai lasat in urma, vino, omoara-ma definitiv, bucura-te de triumf si lasa-ma sa zac in intr-un alt Univers pe care sper ca o sa-l aleg de data asta cu ratiunea mintii ! Lasa-ma sa aleg macar o data, intr-o alta lume, locul sufletului meu, permite-mi sa raman vesnic inconjurata doar de cele pe care Tu le faci fericite, lasa-ma sa fiu mai aproape de Tine, lasa-ma sa zbor cu aripile mele rupte catre o carte cu final fericit! Lasa-ma sa mor imbratisata de imagini pure, de raze inocente, departe de vanitatea in care ma aflu acum...

2008-07-02T08:52:00.000-07:00

Coincidente. Concluzii. Noutati.

Descopar laturi dubioase pe zi ce trece ale personalitatii mele, ale altora... Ma intreb cu suspine daca vom izbuti vreodata sa scapam de calvarul societatii in care ne zbatem, de cele mai multe ori fara prea mari satisfactii. De la un timp sunt foarte atenta la detalii putin importante, fara voia mea constienta, imi incarc teribil memoria cu amanunte nefolositoare...aparent... Surprinderea e cu atat mai mare cand peste ceva timp, observ ca "nimic nu e intamplator" apare iarasi nepoftita in viata mea atat de banala dandu-i o nuanta pal colorata. Cred ca fiecarui om i s-a intamplat cel putin o data in viata sa aiba parte de un lucru care sa scape o situatie fara iesire doar dintr-o isignifianta intamplare. Aici ma intreb; oare forta divina isi arata subtil o raza pura aspura vietilor noastre atat de pline de fapte pacatoase sau universul lucreaza pentru noi, pentru ca, undeva in inconstient ii cerem disperati ajutorul, cheia rezolvarii? Desigur, sunt intrebari la care raspunsul corect are lacat...
Fac ce fac si usor imi vine sa mai scriu ceva de dragoste, pentru ca pana la urma din punctul meu de vedere viata noastra, a oamenilor se rezuma la dragoste si bani; de aici derivand toate acele sub laturi de care depindem si cu care usor, viata noastra prinde sens pas cu pas. Este un intreg lant cu infinite zale, unele-s simple fiare, altele-s din argint, celelalte-s aurite si tot asa catre o ascensiune vertiginoasa imi indrept inima zdrobita de imbinari sentimentale care mai de care mai aparte in felul lor... Incetez sa mai regret trecutul opac, pun punct si cu un nou scut, acum mai rezistent (sper!!!) pornesc pe un drum pavat cu noi idei, noi conceptii, focalizand energia in speranta de a completa cu o noua piesa puzzel spatiul gol rezervat "lui" ! Oare sa fie adevarat ca ce e al meu e pus deoparte; sau atunci cand se imparteau sortile, eu eram absenta ?... Atunci, strig catre cel caruia ii sunt sortita eu: aiiiiciiiii suuuntttttt, gasesteeeeeee-maaaaa ! :))))

Imbraca-ma cu iubirea TA !

2008-06-21T08:40:00.000-07:00

Astazi mi-am facut curat in inima fara sa pastrez nimic ascuns. Am aruncat clipe de tristete, momente in care-mi doream sa mor, totul fara sa privesc inapoi, ci doar la dragostea ta... Pentru o clipa m-am lasat purtata de glasuri pe aripile amintirilor ca sa retraiesc clipa noastra, ca sa mor inca o data. Am zburat cu gandul pe albastrul cerului ochilor tai, am cazut de acolo de sus, din spatiul dragostei in bratele tale. Simt o durere inexplicabila, dar in acelasi timp singura placere care mi-a mai ramas de la viata. Este o simfonie a sentimentelor fara cuvinte, doar atingerea este de ajuns... Ai fost cel care mi-a deschis inima si in acelasi timp si cel care a FERECAT-O .

Ma apasa greutatea minutelor transformata in ani atunci cand nu esti langa mine. Nu pot sa traiesc fara ... jocul luminii in ochii tai, buzele calde care ma mangaiau daca ma loveam...Acum am pierdut sirul lacrimilor, sunt intr-un labirint care cred k este viata mea. Nu mai conteaza si acum inca mi-ar fi greu sa explic tot ce insemni pentru mine . Lacrimile de fericire se intorc din focul care le-a nascut, imi este dor de cuvintele tale, imi este dor de tot ceea ce tine ce tine...Fara aer nu pot trai, la fel si fara apa si hrana, insa cel mai indispensabil lucru din viata mea este dragostea ta, esti TU! Daca aceasta dragoste a ta ar fi vesnica eu as putea supravietui si fara cele de care altii nu s-ar putea lipsi, pentru ca dragostea ta, pentru ca TU esti tot ceea ce inseamna VIATA !

Speranta invinge

2008-04-25T03:04:00.000-07:00

Intr-un univers atat de sumbru unde doar flacara sperantei ramane nestinsa, te vad pe tine stand in coltul negru al stancii inghetate, murmurand soapte de dor... Coltii ascutiti ai fricii stralucesc lugubru in ceata densa ce a invadat fiinta secata de putere. Timpul ma obliga sa-mi amintesc de trecut urmarind razele reci ale lunii care parca plange pentru mine...

Vad acel zambet invadat de dorinta si ma face sa sper la descoperirea unei surse ascunse care sa ma inalte la vis, sa-mi incarc inima cu imbolduri ceresti. Ajunsa undeva printre picaturi calde de ploaie imi ridic privirea catre inaltul necunoscut varf al tacerii. E atat de frumos! Surprinsa de calmul intampinat, un cal alb ca neaua apare bland langa mine vrand sa-mi spuna sa-l urmez; surpriza avea sa mi se arate o data urcata pe aceasta fiinta angelica. Calul desprins din povesti parca a prins aripi, plimbandu-ma printre culorile pastelate ale unui curcubeu jucaus...

Mirarea mea era cu atat mai mare deoarece nu-mi puteam explica cum de am pasit intr-un univers atat de colorat din unul prins in ghearele nostalgiei; ma simteam teribil de ocrotita si fericita !

Calatoria luase sfarsit. Ingerul m-a dus in fata unei porti imense de flori care s-a deschis pentru mine. Minunea ce-o priveam m-a amutit, incremenind de frumusetea peisajului mirific; totul avea viata ! Un nor mi-a soptit suav: “Te asteptam, bine ai venit!” O lacrima de fericire se prelingea cu repeziciune pe obrazul roz de entuziasm deschizand un rau de dorinte... Suferinta luase sfarsit, eram in lumea TA .

Cristalul pur al sperantei ma scapase de abisul crud al intunericului .

Continua sa crezi, sa speri. Vei invinge triumfand !

Balanta dragostei. Desavarsire sau vicisitudine ?

2008-04-23T14:32:00.000-07:00

Stele pot cadea, valurile pot inceta sa mai loveasca stancile reci ale malului tacut, dar dragostea nu se va stinge niciodata ...
De ce iubim? Iubim ca sa fim iubiti sau iubim pentru ca suntem iubiti?... Raspunsul se gaseste in inima fiecaruia dintre noi, e ca o flacara ce mistuie raul, e ca gheata ce topeste simturile, e ca o floare care ne imbata de armonie viata, e ca o pasare care ne inalta pe culmea fericirii infinite !
Cand iubesti cu adevarat, abia atunci cunosti viata, inveti sa ocrotesti, sa alini, sa suferi, sa ierti, sa crezi, sa speri ...
Cristalele pure ale inocentei acestui sentiment sunt nesfarsite si inima ne este plina de oglindiri ale caror imagini sunt chiar propriile noastre trairi.
Imi spunea candva,cineva, ca atunci cand iubesti sclipirile suave se vad in ochi, asa este, Dumnezeu a lasat acest dar omului pentru a-l fructifica, pentru a-l face sa creasca!
E adevarat ca fara suferinta implinirea nu mai ar fi aceeasi, sunt sigura ca, cu totii am simtit pe propria noastra piele starea aceea palida de neliniste sufleteasca cauzata de un real pericol; ca am putea pierde ce este al nostru, acea fiinta draga, de ce sa ne-o ia altcineva? De ce o parte din noi sa plece lasandu-ne goale sufletele? Nu am stiut s-o pretuim, cu ce am gresit?... Totul pare confuz, iar ceata densa a melancoliei ne rascoleste inimile deja intepate de spinii ingrozitori ai fricii... Consolarea nu ne-o mai gasim in nimic, in nimeni altcineva, nici macar in propria noastra fiinta, e ca si cum intreg Universul se sfarseste in lacrimi adanci... Dar pana la urma nimic nu este vesnic si precum Pheonix trebuie sa renastem din propria-ne cenusa, sa ne ridicam desi am fost doborati de abandon sa credem cu vointa ca ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici!
Poarta sufletului ruginita sa fie deschisa doar de acea cheie fermecata pe care o are doar o singura persoana pentru fiecare dintre noi, sa stim sa o cautam si sa nu uitam niciodata ca in primul rand dragostea se castiga, respectul se merita !
Pentru un viitor plin de iubire si fericire trebuie sa stim ca acel nobil sentiment pe care il impartasim si ne este impartasit vindeca si cele mai incurabile boli pentru ca ea, DRAGOSTEA, ESTE INTOTDEAUNA VESNICA!

Pentru mine tu...

Esti ceea ce degetul n-atinge

Ceea ce spre pamant nu cade,ceea ce limba nu exprima

Esti lamura

Esti primavara sufletului meu

Esti esenta

Esti flacara

Esti fum

Esti unda

Esti cristal

Esti libertate

Esti un vis devenit realitate

Esti dragoste,esti totul ,esti TU!